Scrisoare către Moș Nicolae!

Sfantul Nicolae

Dragă Moș Nicolae!

    Astăzi nu vreau să îmi aduci nimic. Vreau să aloci timpul tău prețios persoanelor ce au dorințe mult mai mari decât mine. Știu că pe lângă dulciuri și jucării tu poți aduce și altceva. Poți aduce speranță, bucurie și sclipirea minții, mult dorită de toată lumea.


Îmi doresc ca în seară aceasta să ai cât mai mult ajutor și din partea oamenilor, ca fiecare din cei ce pot să ajute cu ceva la împlinirea dorinței unui copil să o facă.

Vreau că oamenii pe care i-am ales să ne conducă să se oprească din tot ce fac, să nu se mai gândească doar la ei și la persoanele dragi lor. Au o noapte întreagă să își pună mintea la contribuție pentru a face copiii din spitale, centre de plasament și case de copii, fericiți pentru o zi.

Fac apel dragi oameni, părinți și nu numai, dacă știți vreun copil la care Moș Nicolae nu poate să ajungă, fiți voi ajutorul moșului. Dăruiți măcar puțin din puținul vostru către copiii sărmani. Veți primi în schimb mulțumire sufletească, veți avea emoții, veți cunoaște fericirea și veți fi mândri de voi!

Pentru tine moșule am o sarcină mult mai importantă. Vreau să mergi la toți cei ce suferă, la cei bolnavi și să le oferi sănătate. Asta este tot ce cred că își doresc ei. Convinge moșule, copiii ce și-au abandonat părinții bolnavi și bătrâni în spitale, să le facă o vizită, să le arate așa cum au arătat și părinții lor înainte, că exiști.

Vreau moșule să dai minte bărbaților, să nu își mai lovească femeia, să nu mai trateze imoral și cu dispreț jumătatea cândva iubită!

Vreau să faci cumva ca toți părinții să iubească pe ai lor copii.

Vreau ca mâine dimineață toată lumea să fie fericită!

Cât despre mine€…Vreau că mesajul meu să fie văzut și citit de toată lumea și astfel, dorință mea spusă mai sus să se îndeplinească și să fiu fericit! Eu știu că Moș Nicolae există!

Comentarii de pe facebook

Comenteaza

4 thoughts on “Scrisoare către Moș Nicolae!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *